Preasfințitul Părinte Episcop Emilian a plecat la Domnul. A fost binecuvântat de Dumnezeu cu o viață frumoasă, rodnică, deși prea scurtă după raționamentele noastre omenești. Dumnezeu are gândirea Sa pentru fiecare, după o logică neînțeleasă de noi, dar conformă cu planul Său din veșnicie.
Părintele Episcop Emilian Crișanul a avut calea sa pământeană pe care a parcurs-o frumos, sub oblăduirea lui Dumnezeu. Vasluiul natal i-a fost drag. Cumsecădenia omului de la țară l-a urmat de-a lungul vieții în slujiri înalte care nu i-au deformat starea sufletească. Facultatea de Teologie de la Iași i-a fost loc de slujire academică. Cu toate că slujirea Bisericii l-a chemat departe de Iași, s-a întors periodic până la sfârșitul vieții pentru a preda studenților. Ascultările preoțești și arhierești de la București, Râmnicu Vâlcea și Arad nu l-au îndepărtat sufletește de Moldova-i natală.
Un loc special în inima Episcopului Emilian a fost Mănăstirea Neamț. Călugărit aici, se întorcea adesea pentru a se adăpa la izvorul duhovnicesc al mănăstirii. În mod special, sărbătoarea hramului, Înălțarea Domnului, era momentul adânc pe care nu voia să-l piardă.
Ca profesor de istorie, Părintele Episcop Emilian a înțeles rodnica slujire de-a lungul vremii a Mănăstirii Neamț. A dorit să fie înmormântat aici, nu departe de alți ierarhi ai Moldovei care se odihnesc aici, în mormintele lor pământești, întru așteptarea Învierii.
A iubit nespus aceste locuri, era atașat sufletește de frumusețea lor și, precum orice om, a dorit să se bucure în continuare de ele. A devenit, în același timp și în mod special în ultimii ani, conștient că patria cea adevărată nu este aici. Într-un mod specific omului suferind medita și aștepta „cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu”, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Evrei 11, 10).
Realiza dureros, dar realist și cu nădejde că oamenii aici pe pământ sunt „străini și călători” (Evrei 11, 13) și doresc „o patrie mai bună adică pe cea cerească” (Evrei 11, 16) după mărturia aceluiași dumnezeiesc apostol.
După cum se cunoaște, o boală nemiloasă i-a atins trupul. A purtat-o cu demnitate, nădejde și încredințare în mâna lui Dumnezeu și a medicilor. Vlădica Emilian venea adesea la Iași pentru consultații. Alerga la binecuvântatele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și slujea Sf. Liturghie la Biserica „Sfântul Lazăr” din Iași, unde era așteptat cu multă dragoste de părintele Marcel Cojocaru și obștea parohiei. În cele din urmă, firul vieții pământești s-a rupt. „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.” (Isaia 55, 8)
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a arătat într-un mod neînțeles de noi oamenii. Vlădica Emilian era, poate, deja pregătit pentru veșnicie și Dumnezeu l-a luat la El. Inima lui bună, caldă, calmă și răbdătoare era, poate, gata pentru Împărăția Cerurilor. „Cine a suferit cu trupul - spune Sfântul Apostol Petru - a isprăvit cu păcatul, netrăind după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu” (I Petru 4, 1-2).
Suferința grea prin care a trecut i-a curățit Părintelui Episcop Emilian mintea și sufletul de ceea ce ca om, printre pământeni, o fi adunat de-a lungul vieții.
Dumnezeu să aibă grijă, prin binecuvântare și iertare, de sufletul său bun și blând. Hristos Domnul pe care Vlădica Emilian L-a slujit toată viața să mângâie sufletele întristate ale celor care l-au cunoscut, cărora le-a fost duhovnic sau profesor, prieten sau rubedenie de sânge.
Rugăciunea și milostenia noastră să-l însoțească pe Părintele Episcop Emilian în calea veșniciei, întru Împărăția cea fără de sfârșit a Tatălui, a Fiului și Duhului Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită! Amin.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
